Ciulamaua din ciuperci (de post)

Ciupercile se remarcă prin gust; pentru a maximiza savoarea acestuia, ciupercile pot fi gătite în mai multe moduri și se pot obține diferite preparate care au la bază ciupercile. Ciulamaua este numai un exemplu din acest punct de vedere.

Resursa de timp necesară: 40 minute.

Ingrediente:

  • 500 g ciuperci;
  •  1 ceapă;
  •  2 morcovi;
  •  1 păstârnac;
  •  2 linguri ulei;
  •  2-3 linguri făină;
  •  sare;
  •  piper;
  •  mărar şi pătrunjel verde.

Etapele preparării:

  1. Ciupercile sunt curăţate, spalate apoi sunt fierte în apă cu sare. Se scurg şi sunt puse din nou la fiert într-un vas cu 1,5 l apă curată. Se adaugă apoi ceapă, morcovii şi păstârnac, toate fiind inițial curăţate şi spălate. Odată bine fierte legumele şi ciupercile, se adaugă sarea şi se dau la rece.
  2. Se încinge bine uleiul, se căleşte făina preț de numai 1-2 minute, atât cât să se îngălbenească puțin. Se va stinge cu o supă strecurată, adăugată în porţii mici, amestecând de fiecare dată să nu se facă cocoloaşe. Ciupercile fierte şi tăiate felii se adaugă numai când este atinsă consistența smântănii. Se mai lasă să clocotească 5-10 minute, amestecând să nu se prindă de fundul vasului.
  3. Se potriveşte la gust adăugând sare, piper şi verdeaţă. Se serveşte caldă, cu mămăliguţă.

Sper că v-a plăcut rețeta . Vă doresc poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *