Tochitură de porc cu mămăligă

Tochitura de porc reprezintă un preparat renumit, traditional, apreciat și foarte iubit, interesant este că e și ușor de preparat. În consecință, dacă dorești o mâncare ”ca la mama acasă”, trebuie numai să pregătești o tochitură și se pune de-o mămăligă, în acest fel o să reușești să aduci un zâmbet larg celor de la masă.

Timp de pregătire: 60 minute.

Ingrediente:

  • 600 g carne de porc
  • 300 g cârnați afumați
  • 4 linguri de pastă de roșii
  • 3 linguri de ulei
  • 5 căței de usturoi
  • 1 ceapă
  • sare, piper și cimbru după gust
  • 50 g telemea de oaie

Mod de preparare:

O tochitură ca la carte se servește alături de o mămăliguță fierbinte, dar și cu un ou ochi deasupra. Așadar, când tochitura de porc este aproape gata, poți prepara mămăliga și ouăle prăjite.

Taie carnea de porc cubulețe și pune-o la prăjit în uleiul deja încins. După un sfert de oră, timp în care ai amestecat din când în când cu o lingură de lemn, pentru a te asigura că nu se va arde, poți adăuga cârnații tăiați rondele, dar și sarea și piperul.

Când cârnații sunt prăjiți, pune și pasta de roșii, dar și cimbrul și usturoiul mărunțit și lasă-le să se pătrundă bine.

După ce carnea s-a făcut și a luat deja aromele de la condimente, poți lua tochitura de pe foc. Rade deasupra telemeaua de oaie și pune o porție zdravănă în fiecare farfurie, lângă o bucată de mămăligă vârtoasă.

Nu uita să completezi preparatul cu un ou ochi așezat deasupra.

Cum prepari mămăliga?

Pentru fiecare porție de mămăligă trebuie să folosești o cană de apă, 4 linguri de mălai și puțină sare.

Pune apa la fiert și dizolvă în ea sare după gust. Adaugă treptat cantitatea de mălai necesară, în ploaie, amestecând cu spor. Lasă mămăliga să fiarbă, învârtind din când în când lingura de lemn în ea, apoi oprește focul și servește-o caldă.

Cu siguranță că rețeta va avea succes, vă garantează Bucătarul Trasnit! Tochitura conține carne și alături de mămăligă este deosebit de sățioasă și gustoasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *