Dragi bucatarasi trasniti, astazi va propun o reteta simpla si rapida de paste cu creveti. Este preferata sotiei mele, Maria. Merge de minune cu un pahar de vin alb rece.

Ingrediente utilizate:

  • 300 gr paste lungi (spaghetti, tagliatelle, bavette);
  • 20 creveți medii (cruzi);
  • 100 ml ulei de măsline;
  • 1/2 linguriță semințe de fenicul;
  • 2-3 căței mari de usturoi;
  • 1 linguriță rasă de ardei iute care să fie măcinat inițial măcinat în ulei;
  • 1/4 linguriță fulgi de chili;
  • 1 lingură pătrunjel tocat fin;
  • 1 linguriță cu vârf verdeață de fenicul tocat fin;
  • 1 lingură unt;
  • sare.

Prepararea:

  1. Se curăță creveții de capete. Se curăță apoi de restul cojilor. Cojile se prăjesc în uleiul ușor încins timp de 2-3 minute, până devin roz și se rumenesc un pic;
  2. Se mixează uleiul și cojile de crevete în robot, câteva pulsuri doar să se mărunțească. Se trec apoi prin sită, reținând uleiul portocaliu infuzat. Cojile se pot arunca acum, fiindcă am extras aroma din ele;
  3. Se pune multă apă la fiert cu sare și se fierb pastele conform instrucțiunilor de pe pachet;
  4. Într-o tigaie largă (cam 26-30 cm) se pun 3 linguri din uleiul infuzat la pasul 2. Se încălzește usor și se adaugă creveții curățați pe un singur strat. Dacă nu încap toți o dată, îi prăjiti în două ture. Prăjiți pe prima parte până se rumenesc plăcut (cam 1- 2 minute), apoi îi întoarceți și îi mai lăsați doar 10 secunde, cât să-și schimbe culoarea în roz. Scoateți creveții din tigaie;
  5. În uleiul rămas, adăugați semințele de fenicul, pasta de ardei iute, fulgii de chilii și usturoiul strivit. Amestecați scurt, până usturoiul miroase plăcut (1 minut).
  6. Adăugați pastele scurse și 2-3 linguri din apă în care au fiert. Presărați sare. Amestecați pe foc mediu spre mare astfel încât pastele să se acopere și să absoarbă sosul din tigaie. Pentru 1 minut va părea apos, dar apoi veți vedea că devine mai consistent și se prinde de paste;
  7. Adăugați creveții fripți, pătrunjelul și feniculul tocate și untul. Trageți tigaia de pe foc și amestecați până untul se topește complet și verdețurile sunt uniform distribuite. Serviți imediat.

Din punctul meu de vedere, este un preparat cu un gust irezistibil, aștept comentariile Dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *