CHIFTELE DE SOIA

Dragi bucătărași trăsniți, va prezint o reteta gustoasa, potrivita pentru zilele de post si pentru vegetarieni.

INGREDIENTE UTILIZATE:

  • 800 gr soia felii
  • 2 cartofi
  • 1 morcov
  • 1 ceapă
  • 2 felii pâine
  • 2 ouă
  • pătrunjel
  • sare
  • piper
  • pesmet
  • 4 caței de usturoi
  • 3 linguri făină
  • ulei pentru prăjit

MOD DE PREPARARE :

Punem la fiert soia în apă cu sare până când aceasta se înmoaie. Scurgem de apă și lăsăm la răcit. După ce soia s-a răcit , dăm prin mașina de tocat împreună cu cartofii, morcovul, ceapa și adăugăm și pâine înmuiată în apă caldă, stoarsă, usturoi, sare, piper, ou, pesmet și amestecăm foarte bine cu mâna.

Din compoziția obținută modelăm chifteluțele, mai mici, mai mari, fiecare cum dorește și le dăm prin făină și le prăjim în ulei încins .

După ce s-au făcut le scoatem pe un șervețel să absoarbă uleiul și se servesc cu sos de roșii sau simple.

Foarte gustoase și le recomand chiar și celor care mânăncă carne.

Poftă bună, dragi bucătărași!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *