CIORBĂ DE PEȘTE

Dragi bucătărași trăsniți, pentru iubitorii de pește vă prezint o rețetă gustoasă de ciorbă de pește. Îmi aduc aminte cu drag cum bunica mea gătea de fiecare dată această ciorbă după ce bunicul venea de la pescuit.
INGREDIENTE UTILIZATE :
- pește
- 2 cepe albe
- 3 ardei grași
- 1 morcov
- 1 rădăcină mică țelină
- 4 cartofi sare
- 1 legătură mărar
- oțet din vin alb
- 2 linguri ulei

MOD DE PREPARARE :
Tăiem mărunt toate legumele în afară de cartofi și călim puțin în ulei. Completăm cu apă și lăsăm 15 minute la fiert, apoi se pun cartofii tăiați cuburi și se lasă și aceștia la fiert. Între timp, curățăm peștele, spălăm și adăugăm în oală după ce au fiert cartofii.
Se lasă 10-15 minute la fiert, luăm oala de pe foc, punem sare și oțet și se servește cu mărar deasupra.
Poftă bună!!